Header Image


O calatorie în sistemul de protectie a copilului din România

" Sperante si planuri optimiste de viitor într-un Centru de Plasament "

Adapostind înainte de 89 peste 300 de suflete, Centrul de Plasament din Fierbinti este o insitutie de tip vechi restructurata si adusa la standarde umane, unde sunt îngrijiti acum 43 de copii, majoritatea cu un usor handicap.

Maria Farcas , 25 Iunie 2005

Am ajuns la Centrul de Plasament din Fierbinti într-o dupa-amiaza calda de iunie. Printre dealuri molcome, cîmpuri verzi, un iaz întins, ramasita inutila a unui ambitios proiect de irigatii abandonat cu mult timp în urma. O bodega pe marginea drumului si cai cuminti, toropiti de caldura asteptîndu-si rabdatori stapînii ce se racoreau lînga o bere, la umbra. Da, ne-au confirmat, nu mai aveti mult, si ne-au aratat încotro s-o luam. Destul de usor, avînd în vedere ca ceea ce cautam se afla nu departe, pe strada principala, singura, a proaspat declaratului "oras".

Am intrat în curtea larga, verde, marginita de copaci cu umbra deasa si am inspirat cu recunostinta inconfundabilul aer de tara. Spatiul generos, straturile de flori si legume, ordinea si curatenia gospodareasca ce domneau mi-au zdruncinat de la bun început asteptarea pe care mi-o construisem mental, si eu ca atîtia altii, potrivit careia dezolarea si un sentiment de neputinta te izbesc în moalele capului de îndata ce pasesti într-un "orfelinat".

Impresia de sistem kafkian, greoi si birocratic în care orbecai între cereri trimise si aprobari care se asteapta de la centru s-a spulberat îndata ce am cunoscut-o pe directoarea Centrului, surprinzator de tînara domnisoara Mariana Petcu, cu care avusesem cîteva conversatii la telefon si care ne acordase permisiunea de a vizita institutia si în special pe doi dintre rezidentii acesteia, participanti la concursul "Floare de Colt", dupa ce inevitabila cerere a fost înaintata forurilor superioare ierarhic, Directia pentru Protectia Copilului din judetul Ialomita.

Zîmbitoare si sigura pe ea, domnisoara directoare ne-a facut un mic tur al Centrului, povestindu-ne despre istoria locului, construit pe pamîntului unui conac boieresc din care se mai pastrau doua corpuri de cladire, despre oamenii din sat, despre copiii pe care-i are în grija, despre proiecte de viitor, despre probleme cu care se confrunta. Multe lucruri s-au schimbat de-a lungul vremii. Doar o cladire delabrata face nota discordanta în curtea prospera, dar sunt planuri pentru a obtine fonduri necesare reconvertirii ei în ceva util. Mariana Petcu ne-a ghidat cu mîndrie prin fosta scoala, aflata chiar în curs de renovare, parte a unui program excelent menit a-i ajuta pe tinerii ce urmeaza sa iasa din sistemul de protectie, majoritatea cu un usor handicap. Viitorul Centru de Absolventi îi va mai proteja o vreme, personalul le va cauta o slujba, îi va pregati pentru viata independenta de adult, dar cu toate astea le va fi greu în lumea dezlantuita ce-i asteapta dincolo de portile institutiei, admite cu un oftat inimoasa directoare. Desi proclamat oras, Fierbinti nu e tocmai generos în a oferi locuri de munca tinerilor. Ocupatia principala ramîne agricultura, iar în gradina imensa ce înconjoara Centrul de Plasament personalul încearca sa-i initieze pe copii în cea mai veche meserie de pe lume. Entuziasmul acestora în fata straturilor de ceapa si rosii e în cel mai bun caz moderat - visele lor sunt cu desavîrsire citadine.

Cladirea propriu zisa a Centrului arata ca o sera; sute de plante ornamentale de care au grija copiii, într-un proiect în care au beneficiat de sprijinul Gradinii Botanice din Bucuresti si care a culminat, spre mîndria tuturor, cu o expozitie cu vînzare la care au fost invitati oamenii din sat. Cladirea e aproape pustie, aproape toti cei 43 de copii, cu vîrste cuprinse între 14 si 21 de ani, toti baieti, sunt la meditatii, ce au loc în fiecare zi dupa-amiaza. Nu-mi vine sa cred ca acum 15 ani 300 de copii îsi traiau vietile amarîte în acelasi spatiu. Într-o camera mare, luminoasa, cu cîteva mese la care vreo trei copii îsi fac temele si un televizor pus pe "Animal Planet", Florin Ciobanu si Marian Raicu, cei doi participanti la "Floare de Colt" ne asteapta stralucind de bucurie. Nu prea au parte de vizite iar a noastra a capatat proportiile unui eveniment. S-au îmbracat de sarbatoare, cu tricourile primite cadou din partea organizatorilor concursului "Floare de Colt". Preiau cu competenta atributiile de gazda si ne conduc prin întreaga cladire: dormitoare, biblioteca, salile de lectura, de divertisment. Florin si-a luat foarte în serios rolul de responsabil cu igiena. În fiecare zi inspecteaza cu constiinciozitate camerele si dulapurile baietilor, militeaza înfocat pentru pastrarea igienei personale si spalarea sosetelor, trage la raspundere, face observatii, împarte regulamente. E trup si suflet dedicat acestei misiuni, desi, recunoaste el, nu e întotdeauna luat în serios de baietii mai mari, unii chiar îi poarta pica.

Celalalt adolescent, Marian Raicu, este lider al grupului "Micii botanisti" si crede la fel de înfocat în rolul lui. Ne povesteste, serios si plin de competenta cum a initiat si dezvoltat "Sa traim într-un mediu curat" un proiect de sensibilizare a comunitatii în qvasi necunoscuta problema, în mediul rural, a ecologiei, poluarii, deseurilor. Cum s-au implicat autoritatilor locale si cît de impresionati au fost localnicii de harnicia si daruirea copiilor care au curatat împrejurimile iazului de gunoaie si sticle de plastic.

La fel cum, intrînd în curtea Centrului de Plasament ma asteptam sa vad tristetea si saracia pîndind pe la colturi si-am dat în schimb de o gospodarie mare, înfloritoare, solara, la fel de preconceputa si nelalocul ei se dovedea a fi si imaginea pe care mi-o construisem despre copiii dinlauntrul unei institutii. Chipuri purtînd amprenta indelebila a tristetii si lipsei de dragoste, ochi încrîncenati sau deznadajduiti, aripi frînte înainte de vreme, cam astea erau fantomele tragice care îmi populau imaginarul, hranit în ultimii 15 ani de reportaje si filme menite sa socheze lumea.

Or Raicu si Florin, gazdele noastre, nu par deloc a-si purta încovoiati povara unui destin nefericit. Dimpotriva, radiaza normalitate si optimism. Elevi în fostele scoli ajutatoare, Florin si Raicu au fost integrati în învatamîntul normal si au facut fata cu brio acestei provocari, desi nu mica a fost neîncrederea celor din jur. "Întotdeauna am avut încredere în mine si asta m-a dus departe. Si unii din exterior spuneau ca nu o sa fac fata la liceu si uite, acum iau premiu, cu media 8,79. Cu toate ca eu înainte am facut scoala speciala.", afirma cu simplitate Raicu. Povesteste multumit de scoala, colegi si profesori si le este recunoscator acestora pentru ca niciodata nu s-a simtit discriminat, pe motiv ca vine din învatamîntul special sau dintr-o casa de copii. Ba dimpotriva. "Profesorii au facut diferenta mare între noi, cei educati în centru de Plasament si ceilalti. Cum ne comportam. Si au fost determinati sa spuna în fata clasei: - Uite, e diferenta între acest copil si voi. El cum stie sa stea locului? Sa se poarte? Sa nu sara pe pereti? Si concluzie: - El e mai educat ca voi!"

Nu-l întrebam cum a ajuns la casa de copii, nu ni se pare relevant sa-l zgîndarim cu întrebari crude. Se ofera el, creionînd în cîteva cuvinte povestea lui înduiosatoare de copil abandonat la cîteva luni. Povesteste cu aceeasi simplitate dezarmanta, fara sa cerseasca compasiune, fara ranchiuna fata de parintii lui sau de nedreptatea vietii, cu o întelepciune prematura. "Am vazut realitatea cu ochii mei. Am simtit-o pe pielea mea, prin cîte am trecut. Am trecut poate prin mai mult rau decît prin bine. Acum s-a mai schimbat "mersul trenurilor", de cînd am venit la Centrul din Fierbinti."

Raicu ne povesteste cu speranta despre visele lui, optimiste si îndraznete si naive ca ale oricarui adolescent. Pasionat de calculator, se gîndeste sa "realizeze propria lui carte: "Calculatorul - instrument al viitorului". Îsi doreste sa lucreze la Bucuresti, într-o organizatie internationala, în domeniul protectiei mediului sau al protectiei copilului. E înduiosatoare la el pornirea asta de a proteja, ca pentru a rascumpara cumva o copilarie lipsita de reazemul si caldura unei familii. Sovaind, ne marturiseste, emotionat, visul lui suprem: sa ajunga în America, pe "continentul de unde provine viitorul" dupa care revine repede cu picioarele pe pamînt si admite ca "uneori la TV se pot vedea numai partile bune". Nu pomeneste nimic despre visul de a avea o familie si nici nu-l întrebam despre asta.

Aplecati asupra calculatorului, Florin si Raicu cauta alte documente scrise de ei, poezii de Eminescu proiectate pe diverse fundaluri originale, fotografii culese cu rabdare de colectionar ba cu vreun asfintit romantic de soare, ba cu afisul vreunui film american, sigla si sloganul unui post de televiziune, o icoana, o insula tropicala. Dau peste un document Word pe care-l deschid încîntati. Încep sa-mi citeasca un sumar al Drepturilor copilului, explicîndu-ne pe alocuri, ca sa fie clar pentru toata lumea. La sfîrsit, întelept, cu un aer didactic, Raicu afirma: "Dar, acolo unde exista drepturi, exista si îndatoriri." Si ni le enumera, la fel de serios: "Sa se respecte personalul Centrului de Plasament, sa frecventeze cursurile si sa se poarte civilizat, si sa se respecte unul pe celalalt."

Am dat un ultim tur al Centrului, însotiti de privirile cercetatoare si sfioase ale celorlalti baieti întorsi de la scoala, care zîmbesc si nu prea se înghesuie la vorba. Marian si Florin ne conduc importanti spre masina si ne fac cadou un buchet impresionant de ceapa verde. "Trebuia si voi sa oferiti niste flori musafirilor", îi dojeneste amuzata domnisoara directoare. Rîd si ei, încurcati. Ne multumesc si ne întreaba cînd mai venim; sunt atît de încîntati ca au fost în centrul atentiei, ca li s-a acordat importanta, ca ei si nu altcineva au fost destinatarii vizitei de la Bucuresti. Ne luam ramas bun de la gazdele noastre, de la visele lor, cuminti sau exaltate, de la optimismul debordant si întelepciunea prematura de copil care învata dureros ca trebuie sa se descurce fara siguranta plasei protectoare în salturile periculoase la trapez la care îl va supune viata.

Ne-am întors la Bucuresti bine dispusi, într-un doborîtor iz de ceapa.

 

 

English version

designed by Webdesigner.ro