Header Image


O calatorie în sistemul de protectie a copilului din România

"Talentati, puternici si inteligenti - copiii din sistemul de protectie"

Maria Farcas , 1 Octombrie 2005

Am ajuns în tabara de vara de la Monteoru într-o joi la prînz, cu un autobuz obosit ce serpuia atent pe drumeagul îngust printre case taranesti cu flori în curte. Urma sa-i cunosc pe tinerii cîstigatori ai concursului "Floare de colt", olpimpiada destinata descoperirii talentelor din interiorul sistemului de protectie a copilului. Parte a premiului acordat de Uniunea Europeana, tabara de vara i-a reunit timp de sapte zile pe toti cîstigatorii celor trei editii ale concursului, într-o atmosfera relaxata si entuziasta, presarata de drumetii, dezbateri serioase, rîsete si jocuri.

Fost domeniu al familiei de vita nobila Monteoru, locatia taberei te duce cu gîndul la vremuri grandioase. Alei marginite de copaci batrîni, havuzuri de piatra cazute în paragina, foisoare zvelte din fier forjat. Am traversat conacul de piatra cu pridvor generos, pe usi înalte dînd somptuos în saloane elegante, aterizînd în toiul dezbaterii pe tema "Spiritul de echipa". Am fost martora impresionata a unui schimb de idei pertinente, inteligente, emise cu dezinvoltura si fara inhibitii de tinerii pe care aveam sa-i cunosc mai îndeaproape în acele zile. M-a frapat maturitatea profunda si seriozitatea cu care niste adolescenti, e drept, provenind toti din sistemul de protectie si trecuti prin multe încercari, au reflectat pe marginea unor teme precum: egoism, toleranta, neacceptare, comunicare, lipsa de respect, superficilaitate, încredere în sine.

Punînd în practica acelasi spirit de echipa, tinerii de la "Floare de Colt" m-au primit cu voie buna si generozitate în rîndurile lor, într-o cura binevenita de entuziasm molipsitor si efervescenta adolescentina. Pentru patru zile, am fost de-a lor si le sunt nespus de recunoascatoare pentru tot: discutii serioase, pline de miez, jocuri copilaroase, povestile vietilor lor nu tocmai lipsite de griji împartasite cu încredere, vise îndraznete, planuri de viitor.

Sportivi, dansatori, matematicieni, actrite în devenire, informaticieni sau artisti, toti tinerii au afirmat cu ardoare si mîndrie justificate acelasi lucru: ca pot fi la fel de talentati, inteligenti, si mai ales normali, ca orice copil care a crescut într-o familie. " "Floare de colt" e o sansa care s-a dat copiilor din sistem sui care a schimbat mentalitatea românilor. Toata lumea vedea în noi numai drogati, aurolaci, prostituate, asta era viitorul copiilor din casa de copii, spune cu amaraciune Veronica Sebov, cîstigatoare, premiul I la categoria Sport, în prima editie. Nu se gîndeau ca ca în institutii sunt copii care pot, stiu si vor, si care sunt poate mult mai inteligenti decît multi. E ca si cum ai spune ca pamîntul asta e putrezit. Dar daca cineva începe sa sape, da de izvor de aur. Asa s-a întîmplat si în spatele zidurilor unui camin."

"Floare de colt" reprezinta în acest sens, pe lînga o ocazie extraordinara de a se afirma ca personalitati distincte, împlinite, cu talent si putere creativa, mai ales sansa de a schimba cîte ceva în mentalitatea oamenilor, în prejudecatile absurde care lipesc pe fruntile acestor tineri stigmatul ratarii.

Contrar asteptarilor mele, realizez ca experienta în interiorul sistemului nu este una dramatica pentru toti cei cu care am vorbit. Desigur, povestea multora este una trista. A trai toata viata mutat de-a valma prin diverse centre de plasament într-o perioada în care sistemul de potectie a copilului purta înca tarele trecutului comunist, s-a dovedit extrem de duroeros pentru Sorin Slabu, din Drobeta Turnu Severin, cîstigator al premiului I la pictura. Îsi relateaza povestea cu întelepciune, fara sa se plînga. "E foarte greu cînd un copil creste într-un mediu în care nu stie ce-i aia copilarie. Dar pe de o parte pe mine m-a ajutat aceasta maturizare înainte de vreme. Ce-a fost mai greu a trecut, important e ca sunt la un nivel la care pot sa aleg singur ce vreau."

Cu totii sunt de acord ca viata departe de caldura unui camin si de sprijinul parintilor nu e usoara deloc. Însa greutatile si încercarile prin care au fost nevoiti sa treaca de la vîrste fragede, i-a întarit si i-a îndîrjit sa mearga înainte. Hotarîrea, determinarea neabatuta sunt trasaturi de caracter ale tuturor copiilor pe care i-am cunoscut la Monteoru. "Îmi darîm adversarii foarte usor, tocmai pentru ca am avut o viata zbuciumata. Într-un campionat national obisnuit nu mi-e frica. Ceilalti nu sunt de la casa de copii, nu au vointa asta de fier de a supravietui si de a cîstiga. Noi avem alta mentalitate, suntem trecuti prin greutati, prin bine si prin rau. Suntem mai maturi, ne facem dinainte un plan, avem un tel anume," declara cu fermitate Magda Boros, o faptura miniona si cu un aer copilaros, despre care nu-ti vine sa crezi ca la "Floare de colt" si-a pus la pamînt toti adversarii fie ei baieti si de cîteva ori mai mari decît ea.

Multi îsi analizeaza cu o luciditate parcursul si concluzioneaza ca sistemul de protectie, cu bune, cu rele, a fost o plasa salvatoare, un adapost în vremuri de restriste, chiar o rampa spre o viata mai buna. "Pentru mine, faptul ca provin dintr-un centru de plasament reprezinta un atu în viata. Daca nu eram la centru, ajungeam pe drumuri. Nu mergeam la scoala, nu puteam sa-mi descopar propriile talente, nu cunosteam o alta lume, nu mi se întîmplau atîtea", afirma cu simplitate Alin Munteanu, premiul II la Matematica, un tînar cu mult umor si cu talent uimitor la teatru. Pe lînga scoala de la Sibiu, Alin e implicat trup si suflet ca voluntar în diverse asociatii care lucreaza cu copiii.

Mariana Preda, premiul I la literatura, studenta în anul I la Stiinte Socio-Umane, Universitatea din Ploiesti, declara deschis ca nu ar fi ajuns atît de departe fara ajutorul dat de sistemul de protectie. "Eu am trait într-un camin în care efectiv am fost încurajata sa ma exprim, eram sprijinita în clipa în care aveam probleme, eram îndrumata astfel încît mi-am descoperit pasiunea mea, poezia. Nu regret nimic si sunt de parere ca o parte din copiii care au fost receptivi la toate sfaturile care li s-au dat au avut foarte mult de cîstigat."

Desi premiul în bani acordat de Uniunea Europeana tuturor cîstigatorilor este unul destul de semnificativ, nu a constituit pentru nici unul dintre ei motivul care i-a determinat sa participe. Observ o mare cumpatare din partea tuturor atunci cînd îi întreb despre destinatia banilor. Îi rezerva pentru viitor, pentru vremuri mai grele cînd vor iesi din sistem si vor da piept cu viata, se gîndesc la cariera. Banii, fara sa fie un scop pentru participare, reprezinta un ajutor binevenit si o investitie în ei însisi. "Nu m-au interesat banii, declara cu nonsalanta Mihaela Calinciuc, cîstigatoare la sectiunea teatru, desi eleva la un liceu de muzica. Daca m-as fi gîndit la bani, as fi participat la muzica sau poezie, unde aveam mai multe sanse. Conteaza si mai mult ca am cîstigat bucuria unei experiente noi." Pentru Mariana Preda, "Floare de colt" a fost sansa de a-si gasi un stil personal în poezie. "Faptul ca am cîstigat a fost o mare multumire sufleteasca. M-am bucurat foarte tare, si nu pentru bani.

"Sunt optimista în privinta viitorului si daca m-as afla într-o gaura de sarpe. Eu nu stau în cîrca nimanui, eu îmi fac planurile de viitor", afirma bataioasa Veronica Serbov. Pe lînga o familie împlinita, o constanta a tuturor dorintelor lor, fiecare are visuri si planuri ambitioase. Alin include matematica în planurile de viitor: "Îmi doresc sa pot urma facultatea de matematica si sa lucrez în cadrul unei scoli sau într-un centru. Ca profesor, pot face atît de multe: sa valorific talentele." O cariera în publicitate, publicarea unei carti de poezie, un destin de actrita sau antrenor, aspiratii la functia de primar: viitorul este privit cu optimism si o încredere nemarginita în fortele proprii îi defineste pe toti tinerii din tabara.

 

I-am cunoscut mai îndeaproape pe cîtiva dintre cîstigatorii concursului "Floare de Colt"

Alin Vasile Munteanu , 18 ani, este din Bîrlad, de la centrul de plasament Elena Farago, în prezent elev la o scoala profesionala din Sibiu, profil "Scrieri poligrafice". În Sibiu, lucreaza ca voluntar la Asociatia "Copiii României" si e implicat si la Bîrlad într-un proiect caritabil al Asociatiei "Buna ziua, copii din România"

"M-a impresionat foarte mult viata de dincolo de centru. E o experienta unica sa cunosti o alta lume, nu atît de încordata, cu oameni mai comunicativi si mai lejeri. Poate pentru ca viata în centru e destul de încordata. Toul este strict, dupa program, acolo se întîmpla si bine si rau, precum spune proverbul: "Padure fara uscaciuni nu exista." Dupa trei ani la Sibiu mi-am dat seama cu adevarat ce înseamna sa iei viata în mîini, sa faci fata tuturor obstacolelor. Dar sunt determinat sa cred ca asta e un atu în viata mea." Alin poarta cu mîndrie vadita tricoul primit în dar de la organizatorii concursului "Floare de Colt", ori de cîte ori are o misiune oficiala. Vorbeste cu înflacarare despre dorinta care l-a determinat sa participe la concurs. "Floare de Colt mi-a dat sansa sa-mi cunosc capitala. Cînd am auzit ca am luat premiu, mi-au dat lacrimile de fericire. Nu-mi venea sa cred ca am sansa sa vad Bucurestiul. Competitia imensa, bucuria copiilor si dorinta de a cîstiga, toate astea m-au uimit foarte mult, m-au bucurat. Nu premiul si nici altceva."

Alin are aptirudini multiple. La fel de bine ar fi putut sa participe la sectiunea teatru, literatura sau talente speciale, ca animator. Hîtru, histrionic, Alin e mereu "sufletul petrecerii", cu replici spumoase si ironice care stîrnesc în permanenta hohote de rîs. În fata camerei de luat vederi, Alin e modest si rezervat. "Dumnezeu m-a înzestrat cu mai multe, dar ce m-a determinat pe mine sa aleg matematica: m-am gîndit ca e o stiinta exacta si reala si ceea ce fac în lucrare e negru pe alb. La literatura, am si înclinatia asta, ma gîndeam ca se pot înterpreta atîtea. Cît despre teatru, am mult umor si-mi place sa fac lumea sa rîda, dar sunt altii care au în sînge actoria. Matematica mi-a placut datorita profesorilor care au stiut sa ma înteleaga, chiar daca provin de la o casa de copii, au vazut în mine vointa de a cunoaste. Si le multumesc, fara ei nu cred ca as fi ajuns aici."

Planurile de viitor includ matematica, si mai ales generoasa pornire a unui copil dinauntrul sistemului de protectie de a-i ajuta pe cei ca el: "Îmi doresc sa pot urma facultatea de matematica, sa lucrez în cadrul unei scoli sau într-un centru. Ca profesor, pot face atît de multe: sa valorific talentele. Pe lînga materie, pot sa-i antrenez pe copii în diverse jocuri, sa nu se simta izolati. Majoritatea se simt neobservati, trece lumea pe lînga ei fara sa-i vada, nimeni nu le da un pic de atentie. Si asa se retrag în propria lume."

"Pentru mine, faptul ca provin dintr-un centru de plasament reprezinta un atu în viata. Daca nu eram la centru, ajungeam pe drumuri. Nu mergeam la scoala, nu puteam sa-mi descopar propriile talente, nu cunosteam o alta lume, nu mi se întîmplau atîtea."

Magda Boros din Oradea are 19 ani si e în primul an la Facultatea de Sport din Oradea. Nu-ti vine a crede ca o faptura atît de mititica si cu un aer atît de copilaros poate pune la pamînt baieti de trei ori mai mari ca ea. E cîstigatoarea locului I la sectiunea sport, lupte libere, în editia a II-a a concursului. Vesela si debordînd de afectiune, este rapid îndragita de întreg grupul. Aceeasi vointa de fier si tenacitate pe care le-am remarcat la aproape toti tinerii pe care i-am cunoscut. O umbra îi trece pe chipul prietenos cînd povesteste despre participarea la "Floare de Colt". În prima editie, desi era cîstigatoare la faza judeteana, din cauza unei erori administrative nu a putut concura la Bucuresti. Dezamagita, se hotaraste la insistentele celor din jur sa participe totusi la a doua editie. "Nu vroiam, preferam sa mi se spuna ca nu am fost buna decît ca mi s-a pierdut dosarul. Pîna la urma m-am decis sa particip, de dragul oamenilor care m-au trimis. Cînd am vazut cine era în comisie, mi-am spus ca va fi multa dreptate: Octavian Bellu, Marius Urzica. Am fost 58 de sportivi din toate ramurile. Am avut emotii. Eram cea mai mica din categoria mea. Ceilalti erau toti mari. Dar am facut fata, chiar si cu baietii. Cînd l-am auzit pe Octavian Bellu spunînd Locul I Magda Boros, am început sa lacrimez, nu mi-a venit sa cred. Am dat noroc cu el. Am avut o experienta faina."

Pe lînga lupte libere, Magda este experta în îmblînzirea balonului rotund. "La fotbal am ajuns dintr-o întîmplare. Am mers cu doua prietene, antrenorul m-a vazut si a ramas impresionat de stilul meu de joc. Am intrat în club si acum am fost aleasa pentru echipa care va pleca în Italia. Ambitioasa si serioasa, Magda tinde sa se încreada mai degraba în fortele proprii. "Daca pierzi e pentru ca ai facut tu o prostie, daca cîstigi e pentru ca tu ai fost bun. Prefer sportul individual unde stiu ce pot eu sa fac. La fotbal nu pot sa trag toata echipa dupa mine, sa fac singura totul!"

Pe lînga maiestria cu care îsi doboara adversarii în lupta si driblingurile iscusite, în timpul serii dedicate creativitatii, Magda a încîntat tinereasca adunare cu o sceneta improvizata si regizata de ea, acolo, la fata locului. Adora sa joace teatru si a fost încurajata sa vina la Bucuresti sa faca studii de actorie, însa e prea legata de casa. "În sceneta pe care am încropit-o în seara talentelor speciale, dupa dezamagirile pe care le traieste personajul, solutia este credinta. Multi sportivi se pierd pe drum - cantoamente, distractii, tentatii - si nu mai sunt buni de nimic. Credinta te ajuta sa te împaci cu tine însuti si sa fii linistit."

Planurile de viitor sunt cuminti si luminoase, precum chipul ei. "Îmi doresc o familie, un sot care sa ma iubeasca si sa ma aprecieze, doi copii sportivi, mai buni decît mine."

Slabu Sorin e din Drobeta Turnu Severin si are 19 ani. Te impresioneaza de la început prin limpezimea discursului si încrederea netarmurita în el. Cîstigatorul premiului I în editia a II-a, sectiunea pictura, Sorin e elev în clasa a XII-a la Liceul de Arta din Drobeta. "Floare de Colt", povesteste emotionat, masurîndu-si cuvintele, este o rascruce în viata lui. "La "Floare de Colt" s-a întîmplat un lucru emotionant: am putut sa ma descopar exact cine sunt si ce vreau de la viata. Am cunoscut multe lucruri importante de care nu auzisem, oameni noi, care stiau ce vroiau, mentalitati noi. În centru nu prea iesi în lume sa te confrunti cu realitatea, nu prea stii ce vrei de la viata, nu stii ce trebuie sa-ti propui pentru viata. Ori Floare de Colt ne-a dat ocazia, mie si colegilor mei, sa ne afirmam talentele si sa ne propunem noi perspective, sa ne întîlnim, sa discutam, sa luam idei noi, sa întelegem ce înseamna viata la maxim."

Talentul i-a fost descoperit la 9 ani, cînd o educatoare de la centrul de plasament l-a pus sa deseneze un mar. Si iata-l dinaintea admiterii la liceul de Arta din Drobeta, tinînd piept neîncrederii generale. "A fost o lupta infernala: atît cu mine cît si cu cei din jur, pentru ca toti spuneau ca nu am sanse sa reusesc acolo. Dar atunci cînd omul e încrezator în el si stie ce vrea exact de la viata, paseste oricum, indiferent de conditii. Nu m-am speriat, mi-am zis ca trebuie sa merg înainte." Face o analiza pertinenta si taioasa a sistemului de protectie, ale carui cotloane le stie pe din-afara. Îsi aduce aminte cu tristete de copilaria marcata de trauma "trambalarilor" succesive prin diverse (5) centre de plasament. "În centrele de plasament cum erau înainte de 97 era o lume care nu se poate descrie în cuvinte. Atunci nu se urmarea promovarea copilului bun, nu se urmarea descoperirea de noi talente, ci mai mult niste lucruri mecanice. Prea putin conta ceea ce spun copiii. Dar sa trecem peste asta, asa a fost sistemul atunci. Acum se urmareste desfiintarea centrelor de plasament. Dupa 97, multi copii au avut sansa sa se afirme." Sorin e pe deplin constient de maturizarea fortata pe care a trait-o, însa nu se plînge, si-o asuma cu amaraciune si împacare. "E rau cînd un copil creste într-un mediu în care nu stie ce-i aia copilarie. Dar pe de o parte aceasta maturizare înainte de vreme m-a ajutat. Ce a fost mai greu a trecut, important e ca sunt la un nivel la care pot sa aleg singur ceea ce vreau."

Despre pictura vorbeste cu patos si întreaga fata i se lumineaza. "Cînd pictez, simt o detasare, o descarcare a tuturor problemelor. Tot ceea ce e în jurul meu, dispare. Cîteodata lucrez cîte opt ore în sir. Trebuie sa intri în atelier cu sufletul detasat, pregatit pentru lucru si cînd pui mîna pe pensula sa stii ca ai o chemare pentru arta. De fiecare data cînd sfîrsesc o lucrare, spun: "Multumescu-ti tie Doamne ca m-ai ajutat si de aceasta data. Pentru ca atîta timp cît cel de sus ti-a dat un har, trebuie sa-l folosesti." Planurile de viitor sunt ambitioase, arta îmbinîndu-se nestingherit cu o cariera în administratie. Auzindu-l vorbind, hotarît si cu fermitate, animat de un optimism sanatos si masurat, nu pot sa nu îi vad viitorul exact în tonurile si nuantele atît de precis descrise de el însusi. "Pe lînga Arte Plastice, mi-ar placea sa studiez Relatii Internationale. Am încredere în viitorul României. În 15 ani se cunosc schimbarile, ne apropiem de integrare, încet-încet s-a schimbat mentalitatea oamenilor. Mi-am propus ca pe viitor sa candidez la functia de primar în orasul meu. Sa pot face ceva pentru concetatenii mei si sa le dovedesc în acelasi timp ca exista oameni provenind din sistemul de protectie a copilului care pot sa faca ceva."

Veronica Serbov are 20 de ani, s-a nascut într-un sat din Tulcea si a crescut într-un centru de plasament din Sulina. Cîstigatoare a locului I la sectiunea sport, arte martiale, prima editie a concursului "Floare de Colt", cu Veronica nu e de gluma. Am rugat-o sa-mi exemplifice cîteva miscari de autoaparare si cît ai clipi din ochi m-am trezit pe jos, zvîrcolindu-ma sa scap din înclestare. Rabdatoare, tînara micuta de înaltime si cu privire apriga îmi explica tehnica miscarilor. Faptul ca vine dintr-o institutie de protectie constituie paradoxal un avantaj în nenumaratele competitii sportive pe care le-a cîstigat cu brio. "Îmi darîm adversarii foarte usor, tocmai pentru ca am avut o viata zbciumata. Într-un campionat national obisnuit nu mi-e frica. Cei care nu sunt de la casa de copii nu au aceleasi ambitii, vointa aia de fier de a supravietui si a cîstiga. Copiii din centre au alta mentalitate, sunt trecuti prin greutati, prin bine si prin rau. Sunt mai maturi, îsi fac dinainte un plan, au un tel anume. De-asta am avut mari emotii la "Floare de Colt."

Pe lînga recunoasterea meritelor personale, "Floare de Colt" înseamna imens de mult pentru copiii din sistemul de protectie. "Floare de Colt este o sansa care s-a dat copiilor din sistem si care a schimbat mentalitatea românilor. Toata lumea vedea în noi doar drogati, aurolaci, prostituate - asta era viitorul copiilor din casa de copii. Nu se gîndeau ca în institutii sunt copii care pot, stiu si vor, care poate sunt mai inteligenti decît multi. E ca si cum ai spune ca pamîntul asta e putrezit. Dar daca cineva începe sa sape, da de izvor de petrol, de aur. Asa s-a întîmplat si în spatele zidurilor unui camin."

Se spune ca suferinta întareste. Pe Veronica cu siguranta a înversunat-o sa razbeasca. "Sunt optimista în privinta viitorului si daca m-as afla într-o gaura de sarpe. Eu nu stau în cîrca nimanui, eu îmi fac planurile de viitor. Îmi place sa primesc sfaturi, dar pîna la urma eu decid." Cît despre viitor, îsi doreste cu ardoare aproape bataioasa o cariera în publicitate. "Este visul meu si cu ajutorul lui Dumnezeu o sa-l ating indiferent de obstacolele din fata".

Mihaela Calinciuc , din Cîmpulung Muscel, are 19 ani, si este eleva la Liceul de Arta din Pitesti, specializarea muzica. O tînara tulburator de frumoasa, cu ochi întunecati si inteligenti, vorba chibzuita presarata de umor fin. Aparitie care nu poate trece neobservata, Mihaela e perceputa ca o excentrica de grupul de tineri, însa pîna la urma acceptata. Artista pîna în vîrful unghiilor, discuta fermecator, cu usurinta si gratie despre orice, de la Paganini la fascinatia pentru literatura si stilul Virginiei Woolf, rock alternativ românesc, poezie sau parfumul oraselor cu istorie. Nu m-a surprins deloc cînd la începutul discutiei noastre o pisica neagra i s-a aciuat din senin în brate. Spre surprinderea tuturor, nu a participat la concurs la sectiunea muzica. "Toata lumea se astepta sa particip la muzica sau poezie. Nu se gîndea nimeni la teatru. M-am înscris la muzica si apoi am stat si m-am gîndit: de ce dau la muzica? Nu mai e nici o provocare pentru mine. Vreau o provocare mai mare, vreau sa-mi testez cunostintele. A fost destul de provocator, pentru ca nu am studiat teatru. Am avut multe emotii, nu le-am estompat pe toate Am cîstigat locul IV. Si bucuria unei experiente noi. Nu m-au interesat banii, daca m-as fi gîndit la bani as fi participat probabil la muzica sau poezie, unde aveam mai multe sanse. Sunt bine veniti si sper sa ma ajute în planurile de viitor care includ Facultatea de Teatru de la Bucuresti. Dar sincer, nu au o importanta chiar asa de mare." La mirarea pe care mi-o stîrnesc multiplele ei talente si usurinta cu care jongleaza cu ele, Mihaela scutura din cap si ma asigura ca creativitatea copiilor din centrele de plasament nu e ceva neobisnuit. Conversatia aluneca spumos si oarecum nostalgic spre vremurile demult apuse cînd boierul Monteoru cobora majestuos din trasura în fata conacului impunator.

Mariana Preda are 19 ani, e din Cîmpulung Muscel, locuieste într-un centru de plasament de la vîrsta de 11 ani. Inteligenta, îsi analizeaza realist parcursul vietii pîna în momentul de fata si declara simplu ca nu regreta viata dinauntrul sistemului de protectie. Dimpotriva. "Pe mine m-a ajutat foarte mult ca am ajuns într-un centru de plasament. Daca ramîneam acasa, traiam la tara, nu ajungeam la nivelul la care sunt acum. Am pastrat legatura cu mama, iar la camin am ramas mereu împreuna cu fratii mei. Am constientizat înca de la început ca nu ne-a vrut raul, asa ca nu am suferit nici o trauma." Mariana scrie poezii de la o vîrsta frageda. "Floare de Colt" a fost o ocazie de a se redescoperi si redefini ca poeta. "În prima editie am cîstigat experienta care m-a determinat sa-mi dau seama ca ceea ce scriam atunci nu ma defineste în totalitate. Nu aveam un stil al meu. Atunci, la Floare de Colt am realizat ca absolut tot ce s-a putut scrie s-a scris, si tot ce ne ramîne noua, celor care avem harul si placerea de a scrie este sa trecem totul prin propria noastra prisma. Dupa prima editie am scris în stilul meu. Nu stiu cît de bine definit este, dar ma multumeste. Am participat la editia a II-a a concursului "Floare de Colt" si spre surprinderea mea am cîstigat locul I. A fost o mare multumire sufleteasca, m-am bucurat foarte tare. Si nu pentru bani."

Studenta în anul I la Facultatea de Istorie, Stiinte Socio-Umane, Universitatea din Ploiesti, Mariana viseaza sa devine profesoara desi e constienta de greutatile financiare pe care o astfel de meserie le presupune. Viitorul ramîne legat de poezie. "Poezia vreau sa o arat lumii întregi. Daca cineva se regaseste, daca pe cineva ajuta, daca cineva se linisteste citindu-mi poeziile, e bine. Desi visez sa public un volum de poezii, asta o sa se întîmple atunci cînd o sa fiu mai mult decît multumita de ceea ce scriu."

Experienta ei în sistemul de protectie a fost una foarte pozitiva, ne asigura înca o data Mariana. "Eu am trait într-un camin în care efectiv am fost încurajata sa ma exprim, eram sprijinita în clipa în care aveam probleme, eram îndrumata astfel încît sa ma descopar. Daca as fi ramas acasa, nu stiu în ce masura as fi putut sa-mi descopar pasiunea asta a mea, as fi avut mai multe griji. Poate nu as fi avut sansa sa termin un liceu bun, sa dau la facultate. Eu nu regret nimic si sunt de parere ca o parte din copiii care au fost receptivi la toate sfaturile care li s-au dat, au avut foarte mult de cîstigat. Si da, cred ca sunt reprezentativa pentru copiii din sistemul de protectie. Nu sunt o exceptie," încheie Mariana cu modestie.

 

 

English version

designed by Webdesigner.ro